Romanii nu sunt primiți in Mexic. Chiar si cei cu viză de SUA sunt întorși de la garanția

romani refuzati in mexic

Romanii nu sunt primiți in Mexic

Dacă ați citit sau auzit la știri că mai mulți romani au fost reținuți la intrarea in Mexic și că li s-a refuzat intrarea in tara, trebuie să știți ca aceste cazuri nu au fost si nu sunt izolate, ci se repetă permanent.

Romanii sunt in continuare umiliți la intrarea in Mexic si trebui sa fiți conștienți atunci când pregătiți o vacanta in Mexic ca aceasta este o loterie, indiferent ce acte aveți sau daca ați mai fost.

Recomandarea noastră este: evitați Mexicul!

Mai jos redam experiențele recente ale unor romani împărtășite pe un grup de socializare .

Am intrat în Cancun pe 15 mai. După un zbor de 10 ore jumate, din Uk, ajungem într-un final la vamă în Cancun. Eram printre primii ajunși. Arătăm pașapoartele, doamna de la imigrări s-a și schimbat la față. Ne-a lăsat să așteptăm, ea s-a dus cu pașapoartele noastre la o altă doamnă și a început să facă poze la pașapoarte. Apoi s-a întors și a început cu întrebările.

Eu vorbesc foarte bine spaniolă și am zis că mai bine vorbesc cu ea în spaniolă că poate e mai bine. Tot încercam să o întreb ce se întâmplă dar ea tot evita să răspundă și tot zicea că așa e protocolul. Eu văzusem în trecut ceva știre pe la Tv că românii în Cancun nu sunt bineveniți, dar am zis că e doar mass media…dar când vezi cu ochii tăi că fix așa e…parcă nu mai e ca la Tv.

În fine, după multe explicații, vine doamna care făcuse poze la pașapoarte și îi spunei doamnei care ne intervieva, că na așa e protocolul, că noi am mai fost în Mexic în 2019, doar că cu alt pașaport. (Așa e noi am mai fost în 2019, dar în Los Cabos, acolo în 2 minute am și luat viza). Ne-a întrebat dacă avem pașapoartele vechi cu noi, evident că nu le aveam, apoi de conturile bancare, câți bani avem la noi, cu ce ne ocupăm în UK, cu câte bagaje am venit la noi. Mai stătea un pic, apoi iar pleca la colega ei, o întreba ceva, apoi iar venea la noi si ne mai punea câte o întrebare. Pe lângă noi, toți treceau liniștiti, numai noi nu știam ce se va întâmpla. Deși îi arătasem rezervarea cazării și biletul de întoarece tot nemulțumită era și a pus-o pe colega ei să sune la hotel să confirme.

Eram deja obosită, băiețelul meu de 2 ani deja nu mai avea răbdare. Într-un final îi spune soțului să își dea șapca jos și văd cum pune viza pe pașaport, apoi scrie ceva. Da, era viza doar pt 10 zile, zile pe care le aveam rezervate la hotel. Nu am mai comentat nimic, eram mulțumită că am luat viza după 40-50 de minute de întrebări de protocol. Ziceam mai sus că am ajuns la imigrări printre primii, ei bine am plecat aproape ultimii. Dacă ar fi să mă mai întorc în Cancun, cu siguranță răspunsul ar fi NU. E frumos tot ce e acolo, dar din punctul meu de vedere prima impresie contează cel mai mult, iar pentru mine prima impresie a fost de coșmar!” a scris Raluca Mădălina Radu.

Iar Olivia Zaharia a încercat să isi mai recupereze din pagubă după ce i-a fost interzisă intrarea in Mexic:

Este cineva interesat de cazare în Playa del Carmen ? Noi am plătit cazarea, dar nu am fost lăsați să intrăm ! Prin urmare, proprietarul hotelului ne-a spus ca nu se pot restitui banii, dar poate avem rude, prieteni care vor să vină în Mexic …, astfel timp de un an putem venii …, avem 16 nopți achitate ( 1500 € ) , pt 2-3 pers. Daca sunteti interesat , va rog să-mi scrieți”

Majoritatea romanilor care merg in Cancun sunt întorși de la graniță

O alta româncă si-a povestit experiența pe un grup de socializare pe Facebook:

 „Eu am revenit acum 2 saptamani din Mexic. Nu ne-a fost permisa intrarea in tara. Am fost tinuti intr-o camera de interviu 6 ore, ne-au pus cateva intrebari. Ei sustineau ca nu apare hotelul platit, desi am prezentat factura cu plata. Ne-au confiscat pasapoartele si telefoanele. Am avut dreptul la un apel de 5 min catre familie. Pe urma ne-au transferat intr-o camera de sechestru unde am petrecut noaptea pe o saltea, in conditii de frig extrem, fara o informatie concreta referitor la ce se va intampla pe urma.

Dimineata am fost transferati la aeroport si am revenit in tara. Actele le-am primit de abia in Romania. La bagajele noastre au fost taiate lacatele si controlate. A fost o experienta traumatizanta! Nu recomand sub nici o forma calatoriile in Mexic!

Daca v-a fost de folos aceasta informație nu uitați sa ne urmăriți pe Facebook  sau Instagram pentru a afla toate ofertele de vacanta.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *