Prima cursă aeriană de la Zurich a aterizat pe Aeroportul Cluj, motiv numai bun de tăiat o panglică. Câteva majorete au amplificat evenimentul cu o coregrafie anostă. Festivismul romanesc de inaugurare este sub cel din Kenya când un zbor romanesc, care aterizase la Mombasa, a fost inaugurat cu tot felul de tumbe făcute de dansatori tradiționali.
In fond, ne bucurăm pentru compania elvețiană care va opera zboruri de la Cluj-Napoca spre Zurich, iar de acolo se vor găsi diverse legături spre Bangkok, Miami, Shanghai, Boston, Los Angeles. Însă părerea noastră e ca aceasta companie nu va face mare „brânză” la Cluj Napoca pentru că prețurile lor sunt piperate. Spre destinațiile menționate Turkish Airlines are prețuri mult mai decente.
Recent, Lufthansa a renunțat la zborurile de la Cluj Napoca spre Frankfurt , începând cu luna martie a acestui an.
Dar să facem o comparație de preturi .
Un zbor către Bangkok plecând din Cluj costa 657 euro in timp ce Swiss te costa 993 euro in aceeași dată.
Prețul pentru un bilet pe ruta Cluj – Shanghai costa 503 euro cu Turkish si 825 euro cu Swiss.
Prețul pentru un bilet pe ruta Cluj – San Francisco costa 766 euro cu Turkish si 946euro cu Swiss.