Promisiunile marilor proiecte politicianiste rămân povești, in timp ce scenariile de la Hollywood se pot face la Cluj căci, așa cum știm orășelele din Vestul Sălbatic din filmele americane, iată că s-a ridicat unul asemănător lângă Cluj.
Mai exact, Daniel Manolescu, un clujean pasionat de filmele western a construit un orășel specific vestului sălbatic la Cluj Napoca. Practic, este vorba de un muzeu în aer liber denumit Clyde Town care recreează autentic atmosfera Vestului Sălbatic.
Micul oraș include o bancă, un birou de șerif, un bar, o școală, un cimitir și chiar o biserică unde tinerii pot organiza ceremonii religioase contra cost. Muzeul este echipat cu mobilier și obiecte specifice vestului american din secolele XIX-XX, achiziționate de proprietar pe parcursul a trei ani, aducând la viață atmosfera saloanelor de la vest de Mississippi.
„Mi-a plăcut dintotdeauna westernul, am crescut cu filmele cu cowboy și cu cele indiene. Noi asta ne jucam când eram mici, de-a cowboy-ii și indienii. Prin ”Clyde Town” mi-am readus la viață Vestul Sălbatic din sufletul meu de copil.
Am avut ocazia să recreez aceeași atmosferă prin aceste căsuțe, pe care le-am construit cu mâna mea, dar și prin modul în care sunt decorate. Ideea mi-a venit după o excursie în Spania, la Almeria, unde există parcul Mini Hollywood”, a declarat , pentru Gândul, Daniel Manolescu.
Muzeul poate fi vizitat de vineri până duminică, între orele 12.00-21.00, iar un bilet de intrare costă 30 de lei pentru adulți și 20 de lei pentru copiii cu vârsta de până la 14 ani.
Sursa: Gandul.ro
Daca v-a fost de folos aceasta informație nu uitați sa ne urmăriți pe Facebook pentru a afla toate ofertele de vacanta