Cetățenii vor putea să ceară despăgubire în instanță autorităților locale dacă se îmbolnăvesc din cauza poluării aerului

Europarlamentarul Nicu Ștefănuță și negociator pe dosarul directivei privind calitatea aerului din partea grupului Verzilor a anunțat că negocierile dintre Parlament şi Consiliu s-au încheiat cu un acord.

Directiva prevede standarde mai stricte de pentru particulele fine din aer, PM 2.5, PM 10, SO2 și NO2 și alți poluanți, de două ori sau 2.5 ori decât standardele actuale.

Cetățenii au dreptul să acționeze in instanța si sa ceara despăgubiri daca se îmbolnăvesc (fac astm, cancer pulmonar) din cauza depășirilor regulate ale calității aerului in zonele în care se măsoară calitatea aerului.

Noua legislație va trebuie transpusă în doi ani de zile iar noile limite pentru particule poluante vor trebui respectate începând cu 2030. Până atunci statele vor trebui să pregătească ghidurile cu măsuri prin care să arate Comisiei ca autoritățile știu ce au de făcut.

Peste 21.000 de decese din România au fost asociate cu poluarea, în fiecare an, se mai arată in postarea lui Nicu Stefanuta.