Carmen Morariu este una dintre puținele femei din Alba Iulia, care a ales o meserie ”rezervată” bărbaților, cel puțin la prima vedere.
Ea este economistă și a lucrat la mai multe instituții publice din Alba. În urmă cu doi ani și jumătate, și-a dat seama că viața de birou are și alternative.
”După ce am lucrat mulți ani cu publicul, nemailucrând cu publicul, într-o instituție în care nu lucram cu oamenii, am simțit că e musai să schimb ceva.
Nu mai aveam răbdare să stau 8 ore la birou să mă tot uit la ceas și am zis că vreau o schimbare. Și am făcut schimbarea aceasta, chiar dacă nu a fost așa de profitabilă la început, pentru că e foarte greu să cunoști orașul…” a adăugat Carmen Morariu pentru Alba 24
Sursa: Alba 24