“Primele mele amintiri sunt cu bunicii mamei. Aveam 4 ani când am rămas cu fratele meu, cu doi ani mai mic, la Aiud. Părinții au plecat în Spania pentru o viață mai bună, cum se spune. Mai veneau uneori să ne vadă.
Am făcut în țară doar grădinița și clasa I. Apoi, când eu aveam 6 ani, mama și tata ne-au adus cu ei în Spania, pe mine și fratele meu. În Aguaviva, o localitate cu vreo 600 de locuitori, din Teruel, Aragon.Tata muncea în construcții, iar mama în bucătăria unui restaurant. Prima amintire din fotbal o am totuși din țară, unde băteam mingea pe stradă în Aiud.
Am făcut doi ani fotbal în sală! Futsal! Așa am fost remarcat de Andorra CF, un club de fotbal la vreo 30 km distanță de casă. Tot din Teruel, nu Andorra din Principat! M-am bucurat tare că pot începe fotbalul în Spania, dar pentru familie a fost tare greu. Mama mă ducea și mă aducea de la antrenamente zi de zi, 30 de kilometri, se chinuia mult.
„M-am integrat foarte ușor în Spania, că eram copil și te adaptezi repede când ești mic, îți dai seama. La turneul de la Zaragoza m-au văzut scouterii lui Villareal și m-au monitorizat până în vară, la final de sezon, când m-au chemat să dau probe. Le-am trecut și așa am început la Villareal C, a treia echipă a clubului, de juniori.
M-am mutat din Aragon în Castellon. Toată familia s-a mutat pentru mine în Castellon. Părinților și fratelui nu le-a fost ușor, dar au crezut în mine. Când am ajuns, vreun an de zile a fost cumplit, ai mei nu aveau de lucru, așa că tata a început să facă naveta la Madrid, muncea în construcții câte o săptămână și venea când putea acasă, la finaluri de săptămână.
Tata a plâns de fericire! I-am scris pe whatssap înainte de meciul din Islanda, cu vreo oră înainte de meci, când am aflat.
«Tată, o să joc primul meci pentru România la seniori!»
Și era cu Islanda, în deplasare, decisiv la momentul acela pentru șansele noastre de calificare! A plâns, pentru că toate sacrificiile lor se întorceau acum cu bucurie…
Mi-a răspuns să fiu eu însumi. Când îți spune asta cineva care te iubește, e mai mult decât dacă ți-ar spune că te iubește!”
Interviu de Dana Hering
