29 de lei un ecler in cel mai jegos aeroport din Europa. Oare unde e?

Prețuri astronomice pe aeroportul Otopeni, unde șpaga ca să deții un bufet era de 20 de milioane de euro: potrivit unui reportaj al Antenei 3, prețul unei banale merdenele este de 20 de lei, de trei sau patru ori mai mare ca în București. Pe aeroport, această merdenea este prezentată drept „cheese pie”.

În aprilie 2023, fostul director general al Companiei Naţionale Aeroporturi Bucureşti George Alexandru Ivan şi trei oameni de afaceri – Cristian Bălan, Cătălin Lăscuț și Laurențiu Tănăsescu – cercetaţi de DNA în dosarul privind mita de peste 22,4 milioane de euro pentru închirierea spațiilor din aeroport au fost arestați preventiv.

De pildă, o merdenea cu brânză de doar 160 gr costă 20 de lei, cât o masă caldă compusă dintr-o bucată de carne generoasă, garnitură la alegere şi o salată, pe care o găsim la o cantină din Bucureşti la doar 20 de lei.

În condiţiile în care, la patiseriile din București, o astfel de merdenea se poate cumpăra cu doar 5 lei. Cu alte cuvinte, pasagerii scot din buzunar de 4 ori mai mult preţul unui astfel de produs de patiserie.

Până și o banală bagheta rustică cu salam uscat are un preţ exorbitant. Pentru un astfel de sendviş, pasagerii plătesc 55 de lei, o sumă enormă pentru un român de rând”, arată Antena 3.

Sursa: De fapt